Parteneriatul, alianţa

Parteneriatul, alianţa: strategii de veacuri, chiar şi pe timp de recesiune

“Dacă omul ar şti cum să-şi amintească, integral, anumite revelaţii, ar scăpa de Istorie.” Mircea Eliade

Nu prea îmi e la îndemână să scriu după Eliade, căci orice text creşte la umbra acestui domn.

Dar să începem ca o rădăcină şi să punem ceva muşchi pe noi:

Dacă omul ar şti să-şi amintească mai des de câteva valori de bază ale comunicării şi implicit ale economiei de piaţă, ar vedea o cale simplă de sustenabilitate, chiar şi pe timp de recesiune, benefică de ambele părţi, atât ale furnizorului de produse şi servicii, cât şi ale colaboratorului.

Când îmi vine să fug de lume, căci mă jegmăneşte prea mult, de vopseaua mea prea dragă, eu, corabia Brânduşa, sculptată din lemn de mahon, mă înfoi în vele şi zbor pe valuri sărate către maluri stâncoase dar mult mai prietenoase decât pervazul de la cubicle.

Eu, corabia cu catarge albe de aluminiu, uşoare ca un fulg, dar tăioase ca frigul, aş cutreiera după pofta inimii oceanele de-a lungul şi de-a latul ca o zburdalnică adolescentă şăgalnică.

Albastrul e culoarea din burta mea plină de poveşti nescrise şi lungă e dunga de sălbăticie ce-o lasă la tăiată de valuri. E o culoare cu care m-am împrietenit stând de poveşti cu colegii mei la ţigară în pauză, şi am înţeles că te scapă din labirint.

Cine-o mai rătăci ca mine prin labirint? Cine-o mai pendula între lift şi uşa ce ascultă doar de cartelă, între scaunul reglabil de la colţul meu, ales în development plan, şi Louis Armstrong cântând în căştile bune la scris mail-uri.

Eu sunt corabia de mahon şi stau în debarcader de zece ani aşteptând mântuirea unei promovări în rândul fregatelor comerciale, surate de cursă lungă, antamate de patroni graşi şi corporatişti. Cică sunt căptuşite cu tapiţerie de piele fină acele scaune ale căpitanilor, piele întoarsă, întoarsă pe toate feţele, numai ca să placă şi să aibă vizibilitate. Foarte alese aceste momeli şi foarte pliscoşi papagalii dresaţi ce se întrec în penaj. Menaj.

Eu sunt corabia uşoară şi mă scufund pe ocean dacă mă desprind prea tare de debarcader. Cel puţin aşa mi s-a spus.

Eu sunt corabia rătăcită şi mă întreb cât mai e până în larg căci m-am pierdut la mal.

Eu sunt corabia facil prietenoasă şi citesc în valuri oglindirea mea. O flotilă de libertine zburdalnice se naşte din râsul sărat al vântului ce mă poartă.

Şi pe loc natura economiei de piaţă se dezgheaţă sub voinţa unei generaţii, ce începe să înţeleagă eşecul capitalismului. Să revenim deci la bazele comunicării. De la partenriate strategice la munca în regim de colaborare.

Dacă o corporaţie ca Microsoft şi-a găsit modelul de succes exclusiv în desfacere prin parteneri, de ce nu am putea la nivel de indivizi să gândim şi să lucrăm la fel?

Am văzut în acest an o sumedenie de oameni capabili daţi afară şi o armată de oameni capabili, cu chef de muncă ce sunt trecuţi la băncuţă pe o leafa caraghiasă pentru că se strânge rău laţul. Normal. Şi asta cei care au avut “noroc” să fie ciuguliţi de înfoiaţii cocostârci haşerişti, care se văd peste noapte împărţitori ai destinelor, doar pentru că piaţa suferă din lipsă de oferte de muncă, comparativ cu nevoia arzândă de a face treabă.

Arzând la rându-i după un angajator, care să le dea din nou liber la velă, flotila rămâne profund dezamăgită, cărând chinezi pe uliţe cu dricul.

Ducând povestea la extrem, nici măcar nu îţi trebuie să ai o viziune, sau o pasiune arzândă în vintre, care să te dospească nopţile la ceas de taină, deşi ar fi cam trist să fi dispus să alergi pe Mont Blanc în sus fără să şti de ce. Dar şi dacă n-ai fi gândit treaba mai mult de atât, poţi să îţi deschizi un PFA în maxim o săptămână, să-ţi găseşti unul sau doi liferanţi de treburi la care te pricepi şi să-i dai bice. Bineînţeles, nu e de recomandat să existe vreun conflict de interese între produsele celor 2. Simplist vorbind, ce te opreşte să faci aceeaşi meserie, dacă eşti bun şi vrednic, în regim de liber întreprinzător? Ne vom opri la viziuni şi calcule în alte posturi pentru a evalua riscul, dar din punct de vedere tactic, pasul este mic iar schimbarea în esenţă şi libertăţi câştigate, enormă.

Voilà strategie pe timp de recesiune, şi nu mă declar inventatorul ei. Acu’ mi-a picat şi mie fisa că se poa’ şi-aşa cu activitatea în regim de colaborator. Avantaj angajator, costuri reduse, avantaj haiduc, comision de până la 40-50% din venituri realizate. Depinde şi aici pe ce te-ai băgat. Pe brokeraj de imobiliare era lux un 1%, asta până să se ducă-n cap combinaţia. Munceşti când ţi se scoală, lucrezi cu 1, 2, maxim 3 furnizori, depinzând de resursele tale energetice, şi poţi câştiga decent un minim între 1000 şi 2000 de EUR. Că mai tre să pui de-o parte pentru o asigurare două asta e altceva.

Până la următoarea cursă navala vă doresc sa vă construiţi corabia cu grijă şi s-o întăriţi cu un echipaj de relaţii demn de strunirea unui vis atât de frumos, al vostru.

Haidi pa!